Neymar da Silva Santos Júnior

E gen daca pui butoane la vioara. Sau synthesizer la acordeon.

pinfloi

Nu m-a spart deloc + am murit dupa o ora de minat din cauza albumului. Voi ramane la Flacko vechi, care nu are fite opium, ca asta prinde.

In timp ce melodiile suna foarte generic (cu toate ca unele momente mai industriale imi plac), problema cea mai mare pe care o am e cu versurile, care sunt lipsite cea mai mica urma de ingeniozitate, inteligenta emotionala sau sensibilitate. Pare ca sunt facute special pentru clasa a 9-a (pentru generala, exista as pastra BMTH). Cele mai tari versuri sunt urmatoarele: "We are both schizophrenic I fear, Say how many voices you hear?" ?????? :))))))))))(((((((((( eu: write some song lyrics about anger, death and betrayal korn/gemini: The floorboards creak under the weight of the silence You traded my soul for a seat at the feast I was the shield in the wake of the violence Now I’m the ghost and you’re the high priest You carved your name in the marrow of my bones Then sold the skeleton to pay for your throne. :(

Ceea ce apreciez cel mai mult e cat de consistent simt ca este pentru mine acest album, cu toate ca penduleaza constant intre 2 tabere culturale. Prima e super folk si ma duce cu gandul la muzica populara (Minas / Paula E Bebeto - Medley). A doua parte e foarte highbrow si ma duce cu gandul la ceva mai progresiv. Iar melodii precum "Simples" sunt mult mai sobre decat altele precum "Fe Cega, Faca Amolada" si atunci dualitatea e mult mai clara.

In unele momente, modul in care sunt folosite sintetizatoare imi aminteste de Stele si lumini. Are, de asemenea, momente in care ma duce cu gandul la muzica de fanfara, parca cheama la un mars, in special cu Nam Myo Renge Kyo. Liric, e pretentios si face trimitere la ceva cosmic, care se potriveste cu multe secvente cu latura mai spirituala. In general e abstract si obscurantist si imi place. E super ironic si romantic ca s-au intrunit in the summer of love si destramat in acelasi an din cauza recrutarii in vederea razboiului din Vietnam. :)

Refuz sa cred ca nu am luat parte la un experiment social. Ultima melodie e in mod neironic foarte buna (+0.5-1 la nota), in timp ce restul suna ca cel mai generic cacat pe care il auzi din greseala la EC cand treci intamplator pe langa o scena mai mica. Am ras de 2 ori cu sunet ascultandu-l! Prima data a fost cand am auzit cat de rau suna QYURRYUS, iar a doua a fost cand am aflat ca solistul chiar e Julian Casablancas, aveam de gand sa fac o gluma despre cum asa suna The Strokes cand ai febra 40.

E, prin kitsch absolut (the bad one; ca review-ul asta), un fel de "Dracula" de Jude, insa ii lipseste si putina coerenta pe care o are filmul. Atinge câteva teme fun si creative (nemurire, clonare, vampiri, time-travel), insa nu ajunge sa exploreze deloc niciuna din idei si te lasa cumva intelectual in aer. Speram la un minim de aer al unei nuvele SF light si fun, insa nu are nicio forma concretă. Stilistic, are câteva trucuri pe care le joaca de nenumărate ori (cadavre, atei, sataniste, sodomizare) si presupun ca e fun un univers in care toti o avem sculată si ploua cu cacat, insa nu 22 de astfel de universuri reciclate. De aceea, contrar primei impresii bazate pe cat de in your face e, mi se pare un album lipsit de curaj, deoarece nu își asuma riscul de a se limita la mai puțin de 10 melodii bune, sperând ca a 22-a oara cuvântul “pula” va rezona diferit. Si pare ca încearcă ca fiecare melodie sa fie un imn la care sa se închine fanii beți SPP. “Regina” si “Triplu Guerlian” mi se par singurele melodii bune, unde nimerește atmosfera drug-fueled, vampirica, psihosexuala, iar care suna aproape doom-like, in care versurile parca cara o greutate (daca nu înțelegi cuvintele). Si e bine sa știi ca exista melodii ca Misto (freestyle), insa pare ca nu au pus la îndoială nicio decizie in timpul compunerii/înregistrării/etc si au ales sa lanseze tot ce era in laptop. Încă o melodie interesanta e Nostalgie, pe departe cea mai sinceră, care ma teleportează in anii 90 și parca lămurește contextul din jurul lui Guerlian, insa suna ca prima melodie rap scrisă vreodata prin cât de trivială e. Mai mult, as spune ca albumul plutește undeva in spațiul dintre Gen Z si generația milenialilor si ia ce e mai antipatic si strident din fiecare. Also, gives of anarcho-capitalism vibes, e all for liberty într-un still liberal si ușor mizerabil si scarce. 50% din melodii sunt gunoaie neascultabile, 40% sunt melodii care devin gunoaie după ce le asculți o data, iar restul sunt decente (cele 2-3 amentionate). O alta latura omniprezentă a albumului e cea grosolană/sloopy/murdară/badarana si mai puțin excentrica, care încearcă sa îți dea peste nas, in stilul lui Codrin Bradea, care cred ca e cel mai vizibilă in Mi-am modificat picioarele. Pe melodia aia uram femeile. Iar albumul te urăște pe tine. E ok sa îl urăști si tu.